Studiu de caz

Menținerea evidenței contabile, HR și salarizare

Restabilirea evidenței contabile și HR

Sarcină - Soluţie - Rezultat

SARCINĂ:

Evidenţa contabilă şi HR ale companiei Client a fost preluată la început de Aprilie 2021, moment în care acestea nu fusese menţinute din Decembrie 2020. Totul a început cu o doză de entuziasm şi dorință de a vedea actele contabile, raportările şi dosarele angajaţilor companiei Client la acelaşi nivel de performanţă ca şi ale celorlalte companii Clienți în cadrul Vioser Consulting. Evidența contabilă trebuia restabilită şi pusă la punct conform Legislaţiei în vigoare.

Întrucât legislaţia fiscală este în continuă schimbare, obligatoriu a trebuit să analizăm în detaliu evidenţa contabilă menţinută anterior şi să facem transferul de date.

Analizând evidenţa contabilă pentru anul de raportare 2020, am depistat: 

  • erori la completarea documentelor primare de evidenţă contabilă;
  • lipsa facturilor fiscale și foilor de parcurs;
  • lipsa semnăturilor olografe pe actele contabile (pe facturi fiscale, acte de predare-primire, etc.) atât din partea companiei cât şi din partea Clienţilor;
  • lipsa actelor de verificare semnate cu Furnizorii şi Cumpărătorii;
  • lipsa evidenţei şi casarea formularelor cu regim special  (facturi, delegaţii);
  • lipsa registrelor de procurări şi livrări;
  • lipsa Politicii de Contabilitate;
  • lipsa inventarierii, periodicitatea fiind necesară a fi stabilită în Politica de Contabilitate;
  • lipsa unui contract de utilizare a automobilului personal în activitatea de întreprinzător încheiat între fondator şi companie;
  • dări de seamă şi rapoarte neprezentate în termen.

Referindu-ne la evidenţa Resurselor Umane s-a constatat absenţa:

  • dosarelor personale ale angajaților;
  • ordinului de aprobare a Statelor de personal;
  • ordinelor de angajare, concedii sau concediere ale angajaţilor;
  • Regulamentului Intern;
  • Regulamentului de salarizare și premiere;
  • Regulamentului privind evaluarea performanțelor.

Experţii companiei Vioser Consulting au dat dovadă de profesionalism şi într-un termen record de 30 zile au “readus la viaţă” compania Client. 

SOLUȚIE:

Au fost corectate  toate erorile depistate în anul 2020 şi 2021, atât în evidenţa contabilă cât şi HR, şi anume:

  • s-au efectuat corecțiile aferente perioadei precedente şi curente în care au fost depistate lipsa documentelor primare sau erori la contabilizarea tranzacţiilor;
  • s-a instruit persoana responsabilă de completarea formularelor cu regim special (facturi fiscale, delegaţii, acte de achiziţii, foi de parcurs) despre modalitatea şi momentul completării, termenul de prezentare, modalitatea de obținere, elaborarea listei de verificare şi necesitatea prezenţei şi abordarea anumitor regulamente interne;
  • s-au recuperat toate facturile lipsă atât de la furnizori cât şi de la cumpărători;
  • drept urmare a corectărilor efectuate pentru perioada curentă şi precedentă au fost prezentate repetat dări de seamă şi rapoarte;
  • s-a analizat minuţios modalitatea de calcul, de declarare şi de achitare a impozitelor şi taxelor către Autorităţile de Stat;
  • am explicat şi motivat persoana responsabilă pentru prezentarea documentaţiei contabile către Vioser Consulting să fie responsabilă, perseverentă, să solicite de la fiecare furnizor factură fiscală şi actul de predare primire (după caz) şi despre importanţa prezentării documentelor primare către compania noastră în termenii stabiliţi de comun acord;
  • am explicat faptul că emiterea facturilor și semnarea acestora online reduce semnificativ timpul comparativ cu obținerea acestora în formă fizică (ambuteiaje în drum, lipsa parcări, etc.)
  • s-au elaborat dosarele personale atât ale angajaţilor actuali cat şi ale celor eliberaţi    (au fost contactaţi şi invitaţi la oficiul companiei Client pentru a le semna);
  • au fost elaborate toate ordinele de angajare, concedii și eliberare;
  • au fost elaborate Regulamentul Intern, Regulamentul privind salarizarea și premierea și Regulamentul privind evaluarea performanțelor ale entităţii conform cerințelor Codului Muncii și ale altor acte normative. Acestea sunt obligatoriu necesare a fi prezente în companie.

REZULTAT:

Compania Vioser Consulting confirmă ferm că evidenţa contabilă a companiei Client este menţinută conform Standardelor Naţionale de Contabilitate şi legislaţiei în vigoare. La moment sunt calculate corect şi achitate în termen toate impozitele şi taxele aferente salariilor angajaţilor precum şi ale activităţii de antreprenoriat. Compania nu  va plăti penalităţi pentru neprezentarea în termen a dărilor de seamă şi neachitarea impozitelor şi taxelor în termenul stabilit de legislaţie, astfel se poate concentra pe dezvoltarea afacerii mult mai mult, întrucât noi le vom oferi confortul de a avea evidenţa contabilă şi a HR menţinută corect la zi.

Înregistrare la training

Taxa pentru Poluarea mediului în contextul ultimelor modificări în legislația RM

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Cum să ne transformăm emoțiile în prieteni. Gestionarea emoțiilor la copii. Dezvoltarea abilităților sociale și autoexprimarea creativă

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Vânzări active

MARKETING: ANALIZĂ, INSTRUMENTE DE MARKETING. DASHBOARD

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

CONTABILITATE și EMOȚII. Inteligența emoțională pentru contabili și directori

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aplicarea legislației muncii în entitățile din Republica Moldova: Concedierea. Indemnizații. Concedii. State de Personal. Controlul Public și Sindical. Sancțiuni.Probleme și Dificultăți.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Rapoarte specifice și impozitarea Rezidenților Parcului IT

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Protectia datelor cu caracter personal

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Achiziții Publice de Valoare Mică

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Remunerarea salariaților în sectorul bugetar

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Prețurile de transfer: noi reglementări metodologice și de raportare fiscală

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aspecte contabile și fiscale în domeniul comerțului interior și exteriorr

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Contribuții de asigurări sociale. Modul și condițiile de acordare corectă a garanțiilor și compensațiilor salariaților din cadrul entității.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Imobilizari corporale și necorporale. Amortizarea in scopuri fiscale

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Închiderea anului fiscal în ONC

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Închiderea anului fiscal și managementul financiar

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Politici Contabile în Agricultură

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Noile reglementări contabile la închiderea anului fiscal

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

VEN 12 - Declarația impozitului pe venit. Studii de caz

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura că aveți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.

Înregistrare la training

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Contabilitatea Costurilor și Subvenționarea în Agricultură

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aplicarea Codului Muncii în Republica Moldova

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Sinteza modificărilor și completărilor a Normelor contabile în sistemul bugetar pentru perioada 2022-2023

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Noutăți și modificări în Legislația Muncii aferent perioadei 2023-2024

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Elaborarea și scrierea proiectelor de dezvoltare rurală/locală cu Finanțare Europeană

*Descarca cont de plata:

TREND - 1,752 MDL
PREMIUM - 2,190 MDL

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aspecte LEGALE, FISCALE și ASIGURĂRI SOCIALE aferent salariaților.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Raporturile de muncă și salarizarea în cadrul Organizațiilor Necomerciale din Republica Moldova

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Modul de întocmire a situațiilor financiare consolidate în baza unui studiu de caz convențional

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Scrierea și implementarea proiectelor finanțate din surse oferite de partenerii de dezvoltare ai R.M.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Salarizarea și gestiunea resurselor umane în instituțiile bugetare și instituțiile publice

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Raportarea financiară în sectorul bugetar

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Contabilitatea Costurilor de producţie. Calculaţia costului produselor și serviciilor.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Închiderea anului financiar și fiscal 2024 fără erori: Tot ce trebuie să știi de la A la Z

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Schimbarea conducătorului și contabilului-șef al întreprinderii: aspecte juridice, contabile, fiscale

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Inventarierea activelor și pasivelor. Casarea mijloacelor fixe.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aplicarea procedurii administrative de către instituțiile publice și autorități

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Rapoartele fiscale ale contribuabilului. Modalități de calcul și declarare. Studii de caz.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Scrierea de proiecte în ONC-uri. Elaborarea cererii de finanțare pas cu pas

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aplicarea legislației muncii în condițiile fenomenelor de criză. Probleme, dificultăți, comentarii, soluții

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Elaborarea unui business plan de succes