Studiu de caz

Consultanță fiscal-contabilă complexă corporativă

Diagnostic fiscal-contabil la reorganizarea entității

Sarcină - Soluţie - Rezultat

SARCINĂ:

În anul 2021 compania Client, care avea un statut fiscal neordinar (reprezentanța unei companii străine) și care la momentul respectiv era la etapa de reorganizare s-a adresat către Vioser Consulting cu solicitarea de a efectua o consultanță complexă. 

Întrucât procedura de reorganizare a unei entități presupune și efectuarea unui control din partea autorităților competente, Clientul a solicitat un diagnostic fiscal contabil care urma să includă verificarea aspectelor în materie de taxe și impozite în cadrul reprezentanței. Decizia a fost luată astfel, întrucât aceasta nu era sigură de corectitudinea aplicării normelor legale, ținând cont de faptul că avea un statut mai special și rar întâlnit în practică. De asemenea, a fost solicitată asistență consultativă și pe unele aspecte specifice de ordin fiscal, prin formularea de întrebări concrete la care urma să se emită răspuns pe parcursul derulării proiectului.

SOLUȚIE:

Compania Vioser Consulting a efectuat un diagnostic fiscal contabil complex pentru o perioadă fiscală, cu referință și la alte 2 perioade fiscale viitoare pe aceleași aspecte.         Riscul estimat a fost apreciat ca fiind unul major. Toate abaterile și neajunsurile, deficiențele stabilite au fost indicate în Raportul de diagnostic, paralel fiind emise și recomandări de remediere. Au fost estimate profilele de risc la care Clientul este expus în cazul nerespectării legislației în vigoare aferent tuturor tipurilor de impozite verificate: impozit pe venit, contribuții de asigurări sociale de stat, prime de asigurare obligatorii de asistență medicală, taxa pe valoare adăugată. 

De asemenea, compania Vioser Consulting a adus o plus valoare Clientului oferind și propuneri de ajustare a politicii fiscale în vederea optimizării fiscale corporative.

REZULTAT:

S-au stabilit abaterile pentru care urma ca reprezentanța să întreprindă măsuri (corectare de rapoarte fiscale) și s-au emis recomandări privind remedierea situației Clientului pe domeniul fiscal, contabil, inclusiv aspecte ce țin de legislația muncii.

De asemenea, au fost identificate și oferite soluții aferent la 14 situații – întrebări specifice formulate de Client, pentru care s-au emis răspunsuri argumentate, cu referință la legislația și actele normative în vigoare. În plus, Clientul a obținut o estimare valorică a riscului de sancționare la care putea fi expus în cazul depistării erorilor de către autorități.

Abordarea clientului pe acest proiect a fost una profesionistă, imparțială și obiectivă, iar toate afirmațiile, concluziile și recomandările au fost bazate pe o aplicare și interpretare a legislației în vigoare corecte și responsabile, luând în considerare experiența vastă și multilaterală a experților noștri în domeniu.

Vioser Consulting este compania care ține la clienții săi, având ca scop stabilirea unor relații pe termen lung, iar satisfacția clientului este o misiune și un scop în sine. Din experiența noastră, în cadrul celor peste 50 de proiecte corporative clienții au “cunoscut” compania lor având ca reper o viziune corectă și echidistantă din partea noastră, au obținut soluții de redresare a situației la capitolul taxe și impozite și nu în ultimul rând au reușit să evite unele riscuri atât de ordin operațional, cât și de sancționare din partea autorităților. Suntem alături permanent de Clienții noștri, iar ei pot conta mereu pe suportul, expertiza și consultanța profesionistă din partea Vioser Consulting.

Înregistrare la training

Aplicarea Codului Muncii în Republica Moldova

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Legislația Muncii și Contribuții de Asigurări Sociale

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura că aveți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.

Înregistrare la training

VEN 12 - Declarația impozitului pe venit. Studii de caz

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Noile reglementări contabile la închiderea anului fiscal

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Politici Contabile în Agricultură

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Închiderea anului fiscal și managementul financiar

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Închiderea anului fiscal în ONC

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Imobilizari corporale și necorporale. Amortizarea in scopuri fiscale

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Remunerarea salariaților în sectorul bugetar

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aspecte practice de aplicare ale noilor reglementări privind decontările în numerar

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Achiziții Publice de Valoare Mică

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Protectia datelor cu caracter personal

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Raportări specifice pentru Tehnologia Informației pentru Rezidenții Parcului

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aplicarea legislației muncii în entitățile din Republica Moldova: Concedierea. Indemnizații. Concedii. State de Personal. Controlul Public și Sindical. Sancțiuni.Probleme și Dificultăți.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Contabilitatea Costurilor și Subvenționarea în Agricultură

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aspecte contabile și fiscale în domeniul comerțului interior și exteriorr

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Sinteza modificărilor și completărilor a Normelor contabile în sistemul bugetar pentru perioada 2022-2023

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Contabilitatea Costurilor de producţie. Calculaţia costului produselor și serviciilor.

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Aplicarea legislației muncii în condițiile fenomenelor de criză. Probleme, dificultăți, comentarii, soluții

* Apăsând butonul Aplică acum sunteți de acord cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, Termeni și Condiții și Politica de confidențialitate

Înregistrare la training

Elaborarea unui business plan de succes