Pe 17 februarie 2026, peste 120 de persoane s-au reunit la un eveniment organizat de maib pentru a afla mai multe despre unul dintre cele mai discutate subiecte din mediul de business moldovenesc — legea freelancerilor și noul regim fiscal pentru antreprenorii independenți.
Speaker-ul evenimentului a fost Sergiu Rumleanschi, expert în consultanță fiscală și co- fondator al companiei Vioser, care a prezentat practic și concret tot ce trebuie să știe o persoană care vrea să activeze legal ca antreprenor independent în Republica Moldova.
Ce este antreprenorul independent?
Antreprenorul independent este o persoană fizică rezidentă care desfășoară, în mod individual, activitate economică în domeniul prestării serviciilor, fără a constitui o formă juridică de organizare. Înregistrarea se face prin Agenția Servicii Publice, iar regimul fiscal este reglementat de Codul Fiscal, Cap. 10⁴.
Cum funcționează impozitarea?
Regimul este simplu: dacă venitul anual nu depășește 1,2 milioane lei, freelancerul plătește un impozit unic de 15%. Dacă venitul depășește această sumă, cota de 35% se aplică doar pentru partea care depășește plafonul.
Impozitul se calculează lunar de către Serviciul Fiscal de Stat și se achită până la data de 25 a lunii următoare.
Avantaje și dezavantaje
Noul regim vine cu beneficii clare: fiscalitate simplificată, costuri minime de înregistrare, fără contabilitate obligatorie și flexibilitate totală ca timp și locație. Totodată, există și limitări — venitul impozabil standard este plafonat la 1,2 milioane lei, iar stabilitatea veniturilor rămâne responsabilitatea fiecăruia.
Ce activități sunt permise?
Lista domeniilor eligibile este largă — de la IT și consultanță, design, fotografie, traduceri, activități artistice și sportive, până la curățenie, organizare de evenimente și multe altele, conform Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei (CAEM-2).
Calculator freelanceri
Pentru a calcula rapid șarja fiscală în funcție de venitul planificat, Vioser a pus la dispoziție un calculator online gratuit: vioser.md/freelance-calculator/
Despre Vioser
Vioser este o companie de consultanță specializată în domeniile fiscal, contabil și financiar, care oferă servicii de contabilitate, payroll, HR, consultanță pentru parcul IT și traininguri profesionale în domenii precum fiscalitate, contabilitate, marketing și management.
Pentru mai multe informații: vioser.md